[ad_1]

Tabăra Respiro s-a desfășurat la Vama, la pensiunea la Brazi, în colaborare cu D.G.A.S.P.C Suceava în perioada 22-26 aprilie 2024.

Din mai 2021, cele mai multe dintre taberele Respiro au fost dedicate copiilor cu tulburări din spectrul autist , sindrom Down și părinților lor. Ar părea un proces repetitiv, cu joacă, socializare, terapie, consiliere și relaxare, bucurie, cu psihologi, părinți, copii și voluntari.

Însă adevărul e că fiecare tabără este unică. Cine sunt beneficiarii? Fiecare participant, într-un mod specific.

Respiro este cale de cunoaștere, o avalanșă de sensibilitate, o experiență de învățare, un buchet de emoții, empatie, un test de înțelegere și curaj, este bucurie și respect.

Sunt mămici care își găsesc alinare, îndrumare sau răspunsuri în dialog cu psihologii, cu medicii sau cu îndrumătorii spirituali. Sunt mămici care devin umăr și model de putere pentru cele la început de drum în autism. Contează pentru ele că nu se mai simt singure, pot fi înțelese și ajutate să învețe să aibă încredere, să nu se învinovățească, să se iubească.

Copilul aparte de azi este adolescentul special de mâine și viitorul adult cu nevoi speciale. Iar părinții și-ar dori să le  fie încontinuu alături, să le  facă o lume mai bună, să-i ocrotească de tot ce-i rău. Cu aceste îngrijorări și frici trăiesc părinții copiilor speciali și efortul lor este fără sfârșit. Copilul aparte poate fi non verbal, dar cu talent la desen, poate avea abilități de orientare excelente, însă nu știe să se îmbrace singur sau nu vorbește cu alți copii sau reacționează atipic în public. Copilul aparte are nevoie de integrare, de dezvoltare, are sentimente, are anumite abilități și trebuie să aibă un loc în lumea noastră.

În taberele Respiro, voluntarii sunt energia și bucuria tuturor jocurilor cu copiii. Sunt tineri entuziaști, dedicați, frumoși, parteneri de joacă, care experimentează trăiri deosebite și ni le transmit cu emoție și profunzime. Devin recunoscători pentru experiența de a cunoaște copiii speciali și admirativi pentru părinții eroi.

Le mulțumim tuturor celor implicați!

[ad_2]

Related Portfolios

Post a comment

Your email address will not be published.