Tabăra Respiro dedicată copiilor cu autism🪐 04-08 septembrie 2023 – Vama
[ad_1]
Tabăra Respiro din 04-08 septembrie 2023 de la Vama, domeniul LA BRAZI în parteneriat cu D.G.A.S.P.C Suceava, cu suportul Blijdorp, a fost dedicată copiilor cu autism și părinților lor.
Când faci parte din taberele Respiro, “emoție”, “integrare”, “diversitate”, ”acceptare” și “bucurie” sunt mai mult decât concepte promovate în media în relație cu dizabilitatea.
Cu Respiro, simți din plin bucuria copiilor aparte care descoperă o altă lume, emoția părinților care se simt ascultați și înțeleși și entuziasmul voluntarilor Respiro.
De Respiro avem nevoie cu toții, însă parcă și mai mult, ca să își încarce bateriile, de înțelegere, de acceptare, de prietenie au nevoie mămicile acestor copii speciali. Aceste mămici ne arată cum e să ai răbdare, cum să nu îți pierzi speranța și curajul. Sunt un exemplu despre perseverență și muncă, zi de zi alături de copil, cu terapii, cu integrare de la propria familie, la grădiniță, școală și în societate.
Comportamentele copiilor cu minți aparte sunt foarte diverse și de aceea în primul rând comunicarea și abordările propuse de terapeuți au fost folositoare pentru gestionarea situațiilor de fiecare zi. Copiii s-au transformat în cercetași, alături de voluntarii noștri minunați, prin plimbările în natură și s-au entuziasmat la focul de tabără.
Psihologul Elena Agavriloai s-a implicat în activitățile desfășurate pentru copii: terapia prin joc (ludoterapie), terapia de stimulare senzorială pe toți analizatorii, meloterapia, terapia cognitiv comportamentală, dactiloterapia ( pictură cu mâinile), stimularea motricității fine și grosiere, diverse sesiuni de stimulare a atenției, cogniției, memoriei, precum și terapia cu animale.
A fost o tabără pe cinste pentru noi toți și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună.
Mulțumim din suflet oamenilor minunați care ne-au fost alături ca să facem această tabără!

[ad_2]
Share This:
Related Portfolios
Tabere Respiro
Sprijin Autism/Down, Tabere Respiro
Tabere Respiro
Tabere Respiro
Tabere Respiro
Tabere Respiro
Educație Incluziune, Tabere Respiro
Educație Incluziune, Tabere Respiro
Tabere Respiro
Strângere Fonduri