[ad_1]

Prima tabără respiro, organizată de ASOCIAȚIA TEONA ARIANA SUCEAVA, a fost desfășurată în perioada 10-14 mai anul 2021 la Vama, într-un loc minunat, La BRAZI.

Cu ajutorul sponsorilor și al voluntarilor le-am oferit atât copiilor cât și părinților oportunitatea de a se relaxa și de a se bucura de activități interactive, ludoterapie, meloterapie,  tiroliană, masaj de relaxare, consiliere pentru părinți și  nu în ultimul rând focul de tabără.

Această tabără RESPIRO înseamnă foarte puțin din cât merită și din cât au nevoie aceste mămici care îngrijesc copii cu tulburare de spectru autist sau cu sindromul Down.

Ele, MAMELE acestor copii speciali, sunt SUPER OAMENI, sunt SUPER FEMEI prin puterea pe care o au ca să trăiască fiecare nouă zi cu speranță, cu tărie, cu demnitate. Ele nu au odihnă, nu au liniște. Copilul cu nevoi speciale solicită continuu, nu dă pauză, nu știe că mama a obosit, nu înțelege că mama nu mai poate sau că este bolnavă de la suferință.

Este posibil să le fi întâlnit la cumpărături, sau poate v-au eliberat o adeverință, v-au acordat un credit , v-au tratat la spital, v-au servit la magazin sau le-ați văzut la biserică, au fost acele persoane care v-au dat o soluție.

V-au zâmbit, v-au ajutat, au fost acolo, unde trebuia, pentru dumneavoastră. Pentru că, dincolo de grija, de atenția și munca fără oprire pentru copilul special, aceste femei au joburi, trebuie să câștige o pâine, sunt soții sau sunt unic părinte, au responsabilități și acasă.

Nu vă invit la compasiune, nu puteți să fiți în pantofii acestor mame și ai tăticilor dedicați, cu copii speciali, însă noi ca societate în continuă educare și evoluție, am putea să nu marginalizăm copiii speciali ci să-i integrăm.

Și cum TIMPUL este resursa cea mai de preț, pe care nu o putem contabiliza, Asociația Teona Ariana și-a dorit să ofere timp și acea privire înduioșătoare, acea vorbă bună și chiar acea gură de aer pentru mămicile eroine care au un copil special.

Vă mulțumim tuturor celor care v-ați implicat și ne-ați susținut în această săptămană minunată!

[ad_2]

Related Portfolios

Post a comment

Your email address will not be published.